Prajitura cu gem si bezea – o delicatesa
Prajiturile facute in casa sunt aproape intotdeauna mult mai gustoase si sanatoase decat cele cumparate din comert. Ingredientele de calitate pentru fiecare prajitura facuta in propria bucatarie, sunt foarte importante pentru un gust delicios.
Dintre retetele de prajituri fara crema, va recomand sa incercati reteta de prajitura cu gem si bezea, cu aluat fraged care se topeste in gura, gem de fructe de padure de casa si un strat subtire de bezea.
Ingrediente pentru un aluat fraged
- 300 g faina;
- 3 galbenusuri medii;
- 75 g zahar;
- 30 – 40 ml smantana naturala pentru frisca;
- 150 g unt moale;
- 3 g praf de copt;
- 1 varf cutit sare;
- 1 pastaie de vanilie (semintele doar);
- 300 g gem de fructe de padure;
- Ingrediente Bezea pentru prajitura cu gem;
- 3 albusuri;
- 90 g zahar tos fin;
- 1 varf cutit sare.
Mod de preparare al aluatului
- Amestecam faina cu praful de copt si o cernem intr-un vas. Adaugam in centrul fainii, untul moale, galbenusurile, sarea, zaharul si semintele pastaii de vanilie.
- Framantam pana cand obtinem un aluat sfaramicios, apoi adaugam treptat smantana. In functie de calitatea fainii, este posibil sa avem nevoie de mai multa sau mai putina smantana. Asadar, o adaugam treptat si framantam pana cand aluatul este omogen.
- Invelim aluatul fraged in folie de plastic alimentara si il punem in frigider pentru cca 30 de minute.
Mod de preparare bezea
- Punem albusurile intr-un vas perfect curat si uscat si adaugam sarea. Le mixam pana cand incep sa formeze varfuri, apoi adaugam treptat zaharul si mixam pana cand bezeaua este ferma si lucioasa.
Asamblare Prajitura cu gem si bezea
- Dupa repaus, intindem aluatul pe masa pudrata cu faina, intr-o foaie de cca 1 cm grosime.
- Tapetam forma cu unt si hartie de copt si asezam cu grija aluatul in tava. Decupam marginile astfel incat aluatul sa acopere doar baza formei.
- Ungem intreaga foaie cu gemul de fructe de padure, iar pe deasupra gemului formam un strat subtire si uniform de bezea.
- Coacem prajitura cu gem si bezea in cuptorul preincalzit la 180°C, pe treapta a doua, de jos in sus, pentru cca 25 minute sau pana cand bezeaua capata o culoare usor aurie.
- Scoatem prajitura din cuptor, o lasam sa se raceasca in tava 5-10 minute, apoi o scoatem cu grija din forma, o pudram cu zahar pudra vanilat si o lasam sa se raceasca complet.
- Taiem prajitura in patrate de 6×6 cm si o gustam cu pofta.